Moştenirea noastră

Privind înapoi, am privit mereu înainte

Povestea noastră a început cu un moment de inovaţie - când John Boyd Dunlop a inventat anvelopa pneumatică la Belfast, Irlanda de Nord, în 1888.

Din acel moment, numele Dunlop a fost asociat cu soluţii revoluţionare în domeniul tehnologiei anvelopelor şi cu performanţele înalte pe care le aşteaptă clienţii noştri. Vizionaţi clipul video pentru a vedea unele dintre elementele esenţiale.

Pentru bucuria de a conduce

Cu cât simţiţi drumul mai bine, cu atât aveţi mai mult control. Cu mai mult control, puteţi explora noi culmi de performanţă. Este momentul în care a conduce devine o adevărată plăcere.

Dorința de a forţa limitele performanţei este inspiraţia pe care se bazează fiecare anvelopă fabricată de Dunlop. De la cauciucurile câştigătoare pe pista de curse la anvelopele realizate pentru modelele de consum populare, ne străduim să maximizăm senzaţia de control a şoferului.

Reputaţia noastră pentru performanţă este motivul pentru care producătorii de autoturisme montează anvelopele noastre ca echipare originală şi pentru care continuăm să utilizăm noi tehnologii de anvelope, pentru a îmbunătăţi eficienţa, controlul şi plăcerea de a conduce.

Pasiune pentru performanţă

De la prima anvelopă, cu peste 125 de ani în urmă, am lucrat în permanență pentru a dezvolta tehnologii noi pentru anvelope. Continuăm şi în prezent să forţăm limitele utilizând tehnologia şi experienţa noastră, dobândite cu greu, pentru îmbunătăţirea produselor.

Această pasiune pentru performanță ne-a determinat să continuăm inovaţiile şi ne-a consolidat o reputaţie de marcă printre câştigătorii de curse. Iar dvs. veţi vedea rezultatele cercetărilor noastre în toată gama noastră de produse (citiţi pagina noastră de tehnologii şi inovaţii pentru a vedea la ce ne referim).

Dunlop va simboliza întotdeauna liderul în domeniul tehnologiei anvelopelor, deoarece nu vom înceta niciodată să căutăm noi modalităţi de a oferi conducătorilor auto acea senzaţie minunată de control şi performanţă.